vineri, 25 noiembrie 2016

A inceput...


     Imi doresc ca acest articol sa fie inteles asa cum se cuvine, de aceea imi cer scuze de acum pentru limbajul simplu si artificiile lingvistice pe care le voi folosi pentru a imi atinge scopul!
     Imediat dupa evenimentele din 1989, avand foarte multi prieteni care parasisera Romania in perioada comunista, am fost deosebit de bucuros ca nu voi mai intampina dificultati in a-i vizita. Ca urmare, am vorbit cu unul dintre ei la telefon si l-am rugat sa imi faca invitatie pentru Germania, unde aveam de gand sa imi vizitez si alti cinci prieteni - in afara de el. Am stabilit si cu acestia perioadele in care urma sa ne intalnim si sa petrecem cate 2-3 zile impreuna. De asemenea, cu fiecare dintre ei am discutat sa imi faca rezervari pentru perioada corespunzatoare, cat mai aproape de locuintele lor, in ideea economisirii timpului.
      Astfel, cu invitatia in dinti, cu traseul si rezervarile stabilite, am incalecat pe o sa (a se citi: am urcat in masina) si am purces la drum. Neobisnuit cu drumurile lungi, cu soselele foarte bune, cu peisajele destul de anoste din zona autostrazilor (acolo unde erau) si avand suficient timp si ceva bani, nu am parcurs mai mult de 5-700 de km zilnic. Am gasit cazari pe la diverse pensiuni si moteluri de pe margini de drum.
     Am ajuns cu bine in Germania, programul facut impreuna cu prietenii mei a fost respectat cu precizie nemteasca, bucuria a fost imensa pentru toata lumea, dovada zic eu, fiind ca si in ziua de astazi ne vizitam in ambele sensuri si vorbim la telefon cel putin o data pe luna.
     Trecand peste aceste amanunte, mentionate numai pentru a stabili impreuna in timp si spatiu aparitia unei probleme extraordinar de importanta si presanta, mi-am cumparat o trusa de scule, acesta fiind singurul obiect achizitionat in aceasta aventura de aproape 30 de zile. 




     Va amintiti de ele? Cred ca se mai gasesc si astazi! Extrem de proaste, dar la acea vreme, imi doream asa ceva cu atata ardoare, incat parca viata mi-ar fi depins de asta. Am achizitionat-o dintr-o pravalie de profil si nici macar nu am desfacut-o, ci am lasat-o in tipla in portbagaj.
     Revenind un pic asupra perioadei petrecute in compania prietenilor mei, am observat ceva care mi-a atras atentia si anume ca peste tot, Germania era impanzita de anunturi de felul: "Pericol de electrocutare! Nu atingeti!" - la prize; "Atentie! Podea umeda!" - cand spalau pe jos sau ploua, "Atenti! Produs fierbinte!" - la produsele fierbinti, "Nu lasa copilul nesupravegheat!" - in parcuri de joaca si altele asemanatoare.
     Evident ca fiind obisnuit doar cu "Nu calcati iarba!" din Romania acelor timpuri, mi-am intrebat prietenii ce este cu puzderia de anunturi si banuiec ca acum veti ghici halucinantul raspuns pe care l-am primit. Mi s-a spus ca fara semne, fiecare cetatean care s-ar electrocuta (ca un prost), ar aluneca pe o podea proaspat spalata (din neatentie personala), s-ar frige cu un produs fierbinte (cafeaua rece, eventual) si/sau si-ar pierde copilul (ca un zevzec), poate da in judecata (si castiga in mod sigur) magazinul, proprietarul spatiului, statul - in cazul parcurilor care nu i-au facut atenti ca aceste lucruri se pot intampla! Simpatic nu?
     Ajungand acasa cu trusa de scule, m-am grabit sa ma laud tatalui meu care m-a desumflat vorbindu-mi despre calitatea indoielnica a sculelor din trusa. Asta nu ar fi nimic, dar la un moment dat, tata imi inmaneaza solemn ciocanul din trusa - cu acea solemnitatea cu care cu ceva vreme in urma se facea ceea ce stramosii nostrii numeau "juramantul cu brazda-n cap" - si imi indica eticheta lipita pe coada acestuia. Mai bine ma pocnea! Pe coada ciocanului scria cam asa (traducerea mot-a-mot nu functioneaza din germana intotdeauna): " A nu se aplica cu acest instrument, lovituri in zona oaselor, a organelor genitale si a capului."
     Nu, nu este o greseala nici de traducere si nici nu am uitat sa trec semnul de exclamare la traducerea etichetei! Textul arata si suna exact asa!
     Coroborand spatiul german cu care luasem contact si il descoperisem a fi unul etichetat aproape integral cu ce am gasit pe eticheta ciocanului, am ajuns la concluzia ca in foarte scurta vreme, oamenii vor avea nevoie de repere de acest fel (etichete) pentru a putea supravietui ca specie! Cel putin in Germania! Eram deosebit de fericit ca traiesc in Romania, unde oamenii nu au nevoie de asa ceva.
     Pe langa faptul ca m-am inselat si ca am fost si noi inundati cu tot felul de etichete, in privinta timpului am avut dreptate. Chiar si daca ne raportam fix la ziua de astazi, 26 de ani tot nu insemna prea mult pentru specia umana!
     Momentul ales pentru a scrie acest articol nu este intamplator. Astazi s-a intamplat ceva care m-a dat peste cap! In fata muzeului in care activez ca fotograf, iesisem pentru cateva minute sa ma aerisesc. Un grup de copii, cu doua insotitoare (evident profesoare), au trecut prin fata muzeului intrand pe una dintre porti si iesind aproape pe cealalta. Nu m-am mirat foarte tare avand in vedere ca multe dintre vizitele facute la muzeu de copii si tinerii din ziua de astazi constau exact din aceasta trecere prin fata lui! Aici nu ma puteti contrazice, am argumente solide!
     Mirat am devenit cand ajunsi in dreptul celei de-a doua porti, s-au intors si una dintre profesoare a inceput sa imi reproseze ca sageata pusa IN INTERIORUL MUZEULUI si care se vede prin geam si indica directia spre casa de bilete DIN INTERIORUL MUZEULUI i-a derutat si ei au crezut ca vor gasi casa de bilete, banuiesc ca dincolo de poarta muzeului.
     Chiar mi-a fost sugerat ca obligatoriu trebuie sa scriem pe usa muzeului INTRARE! Momentul e fost penibil pentru ca nu m-am putut abtine si am indicat cateva elemente existente si care cu siguranta sugereaza care este intrarea in muzeu! O copertina imensa, doua trepte de intrare (adica pe care se urca), doua gratare pentru noroi, un pres de usa pentru umezeala, singurele doua usi de pe acea latura a muzeului si o rampa pentru persoanele cu probleme motrice - reprezinta 6 dintre semnele care sugereaza (?) o intrare!
     Inchei prin a va intreba: Isi face cineva griji ca aceste profesoare predau copiilor nostri? Sau le suplinim cu etichete?

marți, 8 noiembrie 2016

Generatiile care vin...

     Ne miram (cel putin unii dintre noi) de degenarerea a tot ceea ce ne inconjoara. Ne-am obisnuit cu o anume calitate, durabilitate, fezabilitate, inteligenta (daca ne referim la fiinte), linie (daca ne referim la arta) si altele asemanatoare. Iata totusi ca experienta ne arata ca toate si fiecare dintre ele degenereaza ca si cum ar fi atinse de consangvinitate.
     Nenumarate cauze sunt responsabile de acest fenomen. Nu discutam acum despre ele. Dar vreau sa ridic o alta problema care depinde de noi. In conditiile enuntate mai sus, cand fenomenul degenerativ atinge tot ceea ce ne inconjoara, specia umana este atat de idioata incat se distruge singura? Familie, copil, relatie...
     Sper ca imaginea care urmeaza sa fie sugestiva pentru toata lumea:


     Din momentul in care s-a descoperit limbajul articulat, omenirea nu a incetat sa comunice, fiecare noua cale de comunicare incercand sa redea cat mai fidel vocea celui care comunica. Ferice de cei care fac inca acest lucru - adica sa comunice cu vorbe! Mila imi este de cei care nu se pot exprima decat in scris, desi asa se nasc marii scriitori!.