A fost odata, o perioada din viata mea in care am hotarat sa expun fotografiile mele pe garduri atunci cand am ocazia. Motivele au fost mai multe si tin de subiectivitatea cu care priveam lucrurile in acea perioada.
A fost alta data, o perioada din viata mea in care am hotarat sa nu mai expun fotografiile mele pe garduri. Din nou, motivele au fost multiple si tineau de subiectivitatea cu care priveam lucrurile in acea alta perioada. Unul dintre motive era legat de convingerea mea ca expunerea pe gard va demonetiza fotografia.
A venit o perioada, cand am transmis (eu si alti fotografi sau pasionati de fotografie) cateva seturi de fotografii pentru o serie de articole ce urmau sa apara intr-o publicatie. La sfarsitul seriei de articole s-a hotarat sa se aleaga cele mai reprezentative fotografii si sa fie prinse intr-o expozitie, care surpriza, urma sa fie prezentata pe gardul Palatului Sutu, urmand ca dupa o luna sa fie mutata pe gardul de la Palatul Voievodal Curtea Veche.
Avand in vedere ca una dintre fotografiile deja selectate era fost facuta de mine si ca nu am vrut sa par neserios, am hotarat sa fiu de acord cu expunerea ei in cadrul expozitiei.
Au aparut doua situatii: prima dintre ele foarte trista si deja prezentata pe acest blog in articolul "Speculatia + imaginatia + adaptabilitatea = rup inima targulu" iar celalata, complet diferita de prima, laudativa si magulitoare pentru mine si fotografia mea si pe care o puteti gasi aici!
Acum, cand voi vorbi despre perioada urmatoare, voi spune ca: "A fost odata o dilema...", pentru ca, oameni buni, expunem pe gard, sau nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu